Prima Pagină » 2009 » Iulie » 03
Se apropie o dată importantă, o dată din fila neagră a istoriei poporului din Moldova – 60 de ani de la al doilea val de deportări sau 60 de ani de la distrugerea morală şi materială a celor mai buni gospodari de prin locurile acestea şi izgonirea lor cu forţa din ţară de către regimul comunist de atunci.E o filă roşie pentru comunişti şi o filă neagră pentru toţi cei, care au nimerit în calvarul cela, precum şi pentru două generaţii după ei, căci până la sfârşitul anilor 80 ai secolului trecut ei toţi purtau ştampila de duşmani ai poporului. Eu, fiind dintr-o familie unde bunelul, unchiul şi o matuşă din partea tatei au fost deportaţi (tatăl meu - nu, căci luptase în Armata Roşie în timpul războ
...
Mai mult »
|
Atunci când „se cutremură plopii” şi „buciumul sună cu jale” freamătă-n noi dorul de Eminescu. Îl căutăm pe Eminescu. Îl îngânăm pe Eminescu... Cântăreţul „florii albastre” ştie să transforme clipele în eternităţi, să umple goluri din „croiala” noastră spirituală, să nască ecouri pentru visele şi speranţele noastre. Totul începe cu... Ne-am născut pe plaiul mioritic. Purtăm în sânge elixir eminescian (mă refer la generaţiile de după 90). Am crescut cu somnoroase păsărele la-nceput. Ne-am lipit (ni s-au lipit) aripi din frunze de tei eminescian. Ni s-au deschis cărări cu „plopi fără soţi”, ne-am plimbat pe clapele amorului tăinuit într-o „sară pe deal” lângă „Lacul încărcat cu flori de nufăr”. Ne-am educat spiritul patriotic şi ne-am şlefuit coloana demnităţii noastre, răsfoind „scrisorile” şi alte proiecţii de gânduri eminesciene. Am îmbrăţişat necuprinsul şi am atins orizonturi filozofice neexplorate până atunci în zborul de „Luceafăr”.
...
Mai mult »
|
Din informaţia oferită de către Comisariatul de Poliţie al raionului Cimişlia, în perioada primelor şase luni ale acestui an din numărul total de infracţiuni comise, 43 de procente au constituit delapidările. În special sa-u furat păsări şi iepuri. Au fost comise şi câteva infracţiuni grave care ţin de realizarea substanţelor narcotice, de aplicarea leziunilor corporale grave şi medii, de furtul de automobile şi chiar un caz de jaf deschis. Cazurile descrise mai jos demonstrează că unii cetăţeni, chiar şi cu riscul
...
Mai mult »
|
Se zice că educaţia unui popor se vede după purtarea lui în stradă. Dacă în stradă unii oameni mai apelează la urna de gunoi, vorba ceea „să dau şi eu dovadă că am cei şapte ani de acasă”, apoi în gospodărie cei şapte ani nici până la patru nu ajung. Gospodarul e gospodar, face ce ştie numai ca la el în curte să fie curat. Dincolo de poartă nu e averea lui şi nu mai contează „ce şi pe unde zboară”. Aşa cum spuneam, am început o campanie media pentru că vrem ca Cimişlia să fie un oraş curat. Aceasta însă nu e posibil fără dorinţa şi aportul tuturor locuitorilor oraşului. Faptul că în sectorul Taiwan este evacuat gunoiul contra plată, nu înseamnă că toţi locuitorii sunt de acord cu această acţiune. Unii până în prezent îşi folosesc propriile forţe pentru a evacua deşeurile de pe lângă casă. Însă este şi partea bună a lucrurilor. Foarte mulţi cetăţeni par să reacţioneze la apelul nostru. Din răspunsurile
...
Mai mult »
|
Pregătirile pentru alegerile noului Parlament capătă un caracter tot mai accelerat, căci până la 29 iulie este încă atât de făcut şi totul trebuie să ne conformăm strict legislaţiei electorale.Sunt constituite circumscripţiile electorale, printre care şi cea raională Hânceşti nr. 20, ea având deja şi Consiliul său electoral. Ca şi pentru alegerile din 5 aprilie, acesta are în componenţă 11 membri cu vot deliberativ, inclusiv şapte jurişti. În funcţia de preşedinte al Consiliului a fost ales Vitalie Cotorobai — judecător de instrucţie la Judecătoria Hânceşti, din partea acesteia; de vicepreşedinte — Ghenadie Beregoi, procuror la Procuratura Hânceşti; de secretar — Dionisie Arbuz, registrator la Oficiul cadastral teritorial Hânceşti, din partea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Ultima formaţiune politică este reprezentată în Consiliu de încă cinci membri, ceilalţi trei fiind din partea partidelor politice „Alianţa MOLDO
...
Mai mult »
|
|
|
Menu
Rubrici
Actualitate
[39]
Sunt plasate materialele care prezintă cel mai mare interes în săptămâna curentă.
|
Societate
[21]
Include problemele de ordin social: învăţământ, medicină, cultură, administraţia publică, etc.
|
Politică
[11]
Activitatea curentă a partidelor şi mişcărilor politice din Republica Moldova
|
Divertisment
[6]
Viaţa vedetelor, personalităţilor de excepţie, sfaturi practice.
|
Ştiri şi Comentarii
[25]
Oglindim evenimentele care se produc în zona de distribuire a ziarului nostru, precum şi noutăţile cele mai importante din Republica Moldova.
|
Administraţia Publică
[5]
Sinteze şi decizii ale Consiliului Orăşenesc şi Consiliului Raional.
|
Sport
[9]
Ultimele ştiri din sport din raza de distribuire a ziarului nostru.
|
Educaţie
[4]
Totul despre educaţie
|
Calendar« Iulie 2009 » | Lu | Mr | Mi | Jo | Vi | Sâ | Du | | | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Prietenii noştri
|