Preluăm mai jos o serie de argumente, publicate de presă ca o reacţie la isteria clanului „VoRoşca”, declanşată după ce  liderul  Alianţei „Moldova Noastră” a declarat că va fi  următorul  preşedinte  al Republicii  Moldova.

Tovarăşii roş-oraj se indignează mai ales în cercurile apropiate, dar şi de acolo se strecoară informaţii, căci şi în anturajul apropiat sunt mulţi care văd că actuala guvernare a ajuns la limită, s-a epuizat. Serafim Urechean, în pofida unor reacţii la declaraţiile sale, afirmă că ele nu sunt vorbe în vânt, ci exprimă datoria de a lua puterea de la nişte nemernici şi de a orienta ţara pe făgaşul normalităţii, de a-i asigura ritmuri  normale  de  dezvoltare.


1. Deja de opt ani Moldova se află sub dictatura lui Voronin, deşi niciodată poporul nu l-a ales pe el preşedinte. Partidul comuniştilor s-a dovedit a fi doar un instrument de amăgire a alegătorilor, urmată de uzurparea puterii de către un grup criminal, constituit din capitalişti foarte bogaţi. Aceştia nu au nimic comun cu pensionarii sau alţi cetăţeni simpli. Iar şeful lor e un cinic bogătaş, care râde pe la spatele susţinătorilor săi abandonaţi în sărăcie, care râde de Constituţie şi o calcă în picioare, râde de această ţară „prihvatizată” şi readusă într-un regim de tip stalinist.

În calitatea mea de lider politic, aflat în toată această perioadă în opoziţie, sunt dator să eliberez oamenii acestei ţări de minciună şi fărădelege, să readuc democraţia acasă, să refac sistemul puterii şi să-l pun sub controlul societăţii civile. Sunt obligat să duc la o finalitate logică reforma constituţională şi administrativă, pentru ca, în consecinţă, puterea să o deţină doar cei pe care îi mandatează poporul prin votul său, cei care poartă răspundere pentru încrederea acordată  conform  legii.
 
2. Sub acoperirea lozincii „Puterea – poporului”,  Voronin s-a făcut atotputernic, transformând în slugile sale structurile statului: Parlamentul schilodit, Guvernul („zavhozul” său), justiţia, procuratura, poliţia, serviciile secrete şi altele. Sub dictatura  lui  Moldova  e  transformată în ultimul  refugiu al „fantomei KGB-iste”, organele de securitate controlează societatea mai ceva decât pe timpurile sovietice, iar controlul parlamentar asupra lor, şi asta-i de râsul găinilor, îl conduce presupusul agent KGB, Roşca.

Eu voi deveni  Preşedinte pentru a reinstaura separaţia puterilor în stat, principiul independenţei şi cooperării celor  trei  puteri: legislati­vă, executivă şi judecătorească. Numai aşa vom reîntoarce suveranitatea poporului, vom dezvolta tradiţiile parlamentarismului, vom transforma în valori supreme drepturile şi libertăţile cetăţeanului. Structurile şi metodele create de Voronin pentru a călca în picioare aceste principii vor fi reformate sau lichidate, în primul rând, cele de tip banditesc-miliţienesc.

3. Voronin i-a prostit pe toţi, dacă el însuşi  nu-i un idiot terminat, ducând Moldova ba în  Uniunea  Rusia-Belaru­si, ba în Uniunea Europeană, pendulând între monumentul anticristului Lenin şi locaşurile creştine. E o batjocorire neruşinată a credinţei şi culturii noastre, a valorilor europene, a opţiunilor cetăţenilor noştri – această promisiune de a ne integra în Uniunea Europeană cu Lenin în minte şi cu Stalin în acţiuni. El a îndepărtat cu opt ani Moldova de Europa, de nivelul de civilizaţie şi bunăstare dorit de cetăţenii noştri, a transformat-o într-o ţară nedemocratică.

Colegii mei europalamentari  mi-au confirmat că, cu o conducere comunistă nu avem ce căuta în lumea civilizată. Drept o primă condiţie pentru deschiderea reală a căii de integrare europeană e debarasarea de comunişti. Cu acest scop îmi asum scopul de a deveni Preşedinte. Vreau şi voi conduce Moldova spre Uniunea Europeană ca pe o ţară cu demnitate, care va respecta drepturile economice, politice, culturale, spirituale şi altele. Aceasta este o poziţie principială a Alianţei „Moldova Noastră”.

4. Voronin şi anturajul său s-au izolat de oameni cu cordoane de poliţişti şi agenţi ai serviciilor speciale, a pus între el şi cetăţeni un paravan, în spatele căruia ţese noi planuri murdare, gândesc şi realizează noi operaţii de jefuire a ţării şi a oamenilor, de distrugere a temeliilor noastre. Preşedinţia, Parlamentul, Guvernul cu structurile sale sunt transformate în cetăţi inaccesibile pentru presa liberă, pentru oamenii simpli, chiar şi pentru  bătrânii care au votat comuniştii. E mai uşor să obţii audienţă la Papa de la Roma, decât la Voronin, deşi, până la urmă, discuţia cu dânsul nici nu are sens. Pe de altă parte, însă, el a reactivat sistemul de privilegii ascunse de tip sovietic pentru cei care îl slujesc.

5. Distracţia lui Voronin şi a găştii lui este să ia de la alţii şi să împartă între ai săi, dar creând iluzia că s-ar îngriji de interesul general. În calitate de instrument al acestui sistem funcţionează corupţia, cea de nivel înalt. Utilizând schema „Ori plăteşti, ori te băgăm la răcoare şi-ţi luăm businessul”, ei ţin sub control totul ca nişte veritabili „naşi ai mafiei”. Sub această presiune băncile, businessul, se văd nevoiţi să finanţeze proiectele voluntariste, aflate sub înaltul patronaj al preşedintelui - „capo di tutti capi”...

În Moldova ştie mic şi mare că aşa numitul „clan Voronin”, compus din vârfurile PCRM şi PPCD, constituie nucleul corupţiei concrescut cu Puterea.  Iar  Voronin  şi Roşca sînt lideri absoluţi în ceea ce priveşte corupţia politică, demonstrând în repetate rânduri, că pot vinde şi trăda voturile propriilor alegători. Ştiu că a venit timpul să curmăm această practică ruşinoasă şi păguboasă pentru ţară. Şi  luptând pentru dreptul de a deveni şef al statului, înţeleg faptul că nu trebuie să preluăm metodele lor, ci prin investigaţii şi acţiuni legale să stârpim corupţia în contextul refacerii statului de drept.

6. Voronin a instaurat un regim nemaivăzut  de control al  Puterii, direct sau prin mijlocitori,  asupra mass-media, asupra cercurilor ştiinţifice  şi  culturale.  El a  transformat procesul educaţional, dar şi politica naţională în pârghii pentru  acapararea şi menţinerea puterii sale nemeritate. Ţara e aruncată în negura minciunii şi necunoaşterii, în hăul nesfârşit al minciunii televizate, ca într-un serial de tip „лизонанс с декадентом”. Opoziţia e mereu batjocorită, iar poporului i se ascunde adevărul despre averile actualei nomenclaturi, despre palatele lor, despre conturile din străinătate,  despre monstruoasele scheme de îmbogăţire pe seama finanţelor  bugetare.

Mă consider printre puţinii, care au demonstrat că au puterea să se înfrunte cu această Himeră, pentru că am făcut-o dintotdeauna şi n-am cedat, ca alţii. Abia acum au mai apărut îndrăzneţi, dar ei încă urmează să demonstreze  sinceritate  şi  capacităţi. Eu, însă, am opus rezistenţă de la început fărădelegii comuniste şi i-am susţinut pe toţi acei, care au fost de partea democraţiei şi a bunului simţ, am susţinut însăşi credinţa în ideea că „gruparea Voronin” poate şi trebuie să fie înfruntată. Iată de ce, consider de dreptul şi de datoria mea să devin preşedinte al ţării, care să scoată la iveală afacerile murdare ale actualei guvernări, să întoarcă presei libertatea, iar poporului — dreptul de a şti, de a discuta şi de a condamna păcatele celor de la Putere. Vreau să redau „Teleradio-Moldova” publicului, pe care trebuie să-l servească conform legii şi să fac din libertatea cuvântului „vaca sfântă” a democraţiei în Moldova.

7. Nu în ultimul rând, anii de guvernare ai lui Voronin au fost epoca populismului, cu lozinci ţipătoare şi proiecte prezidenţiale sterile. Pe acest fundal, cetăţenii au primit unele pomeni umilitoare, cum ar fi şi majorările pensiilor şi salariilor, incomparabile faţă de creşterea preţurilor, tarifelor şi, în general, a costurilor vieţii. Aceste pomeni  reprezintă o parte mizeră din averea statului furată, din veniturile pierdute în cadrul „prihvatizării”. Nu e de mirare că din acest „rai comunist” fug cele mai active resurse umane, în special, cetăţenii tineri şi adulţii apţi de muncă. Lui Voronin ia fost convenabil să exporte cetăţenii cu tot cu problemele lor, iar în loc să primească valuta câştigată de aceştia în străinătate.

Mă consider obligat să devin preşedinte, pentru a schimba această politică a depopulării ţării, pentru a dezvolta sfera de producere şi a oferi oamenilor posibilitatea să câştige la ei acasă, fiind alături de familii şi apropiaţi. Doresc să întorc oamenilor, pe lângă drepturile sociale şi economice, drepturile politice pierdute, în special dreptul de a-şi alege Preşedintele ţării prin vot deschis şi direct. Şi consider că e corect să anunţ deschis despre intenţiile mele politice, fără a mă ascunde în culisele negocierilor secrete, deoarece sunt un om al onoarei şi liderul principalului partid de opoziţie, Alianţa „Moldova Noastră” -  unica formaţiune care a dovedit oamenilor că o pot crede pe cuvânt.