Mult stimate Dle director,
În nr. 668 din 30.01.09 al ziarului a fost publicat articolul „Ce se întâmplă la Cimişlia?", semnat de primarul Gheorghe Răileanu cu drept de replica la articolul „Consiliul Orăşenesc în acţiune", semnat de Comisia economico-financiară, investiţii, drept şi disciplină a Consiliului Local Cimişlia şi publicat la 23.01.09 în paginile PPI „Business info".
În „replica" sa dl primar, de fapt, nu dă nici o replică, nu aduce contraargumente, nu dezminţeşte faptele expuse, deoarece totul ce a fost scris în articolul „Consiliul Orăşenesc în acţiune" este adevărat şi este bazat pe fapte concrete, pe care primarul nu le poate nega.
În loc să lămurească cititorului de ce nu a prezentat la timp proiectul bugetului şi programele lucrărilor preconizate pentru anul 2009, Gh. Răileanu mă bârfeşte, spune nişte neadevăruri, expune fapte şi acţiuni inventate de fantezia lui, adică răspândeşte informaţii ce-mi lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesionala.
Folosind dreptul meu la replică, prevăzut în art.16, p.(7) din Codul Civil al Republicii Moldova, Vă solicit publicarea în PPI „Business Info" din 13.02.2009 a acestei scrisori şi a articolului „Un primar cu trei dosare".
Cu respect, Gheorghe Netedu, consilier orăşenesc