Prima Pagină » 2009 » Iunie » 01
Criza financiară „inexistentă” în perioada preelectorală, după cum se stăruiau să ne convingă pe toţi cei de la guvernare, nu ştim cum, dar a „căzut” ca din cer îndată după „biruinţa” lor din 5 aprilie.
În oraşul Cimişlia, criza aceasta ostilă statalităţii Republicii Moldova, a venit printr-o scrisoare a ministrului Finanţelor, expediată de două ori, în care autorităţile publice locale erau informate, că, “urmare a crizei”, Guvernul este „nevoit” să reducă sursele de finanţare ale bugetelor orăşeneşti şi raionale cu 20 la sută.
...
Mai mult »
|
Consiliile – locale şi raionale, sunt autorităţi reprezentative şi deliberative ale populaţiei unităţilor administrativ-teritoriale cu misiune de a soluţiona problemele şi a realiza serviciile publice ale acestora.Modul de organizare şi funcţionare a lor, consiliilor, este stabilit şi reglementat de Legea privind administraţia publică locală, care prevede că prezenţa consilierilor la şedinţele consiliului este obligatorie. Lucru de care, de atâtea ori, nu se ţine cont. Un singur exemplu. Recenta şedinţă a Consiliului raional Hânceşti (din 21 mai) a fost ignorată completamente de fracţiunea comuniştilor (16 membri), motivul gestului rămânând o enigmă. (Apropo, dispoziţia preşedintelui raionului vizavi de convocarea şedinţei a fost emisă la 8 mai şi înştiinţarea a fost expediată după destinaţie). Ba şi Boris Gârlă, ajuns în Consiliu pe listele Partidului Social Democrat, şi-a realizat intenţia exprimată la şedinţa anterioară, din februari
...
Mai mult »
|
Oraşul Basarabeasca, comuna Ialpujeni, satele Cenac, Satul Nou – iată doar câteva localităţi din zona de difuzare a zuarului nostru în care vineri, 22 mai curent, a fost sărbătorit Sfântul Nicolae de vară.Hramurile organizate cu această ocazie s-au început peste tot cu oficierea slujbelor religioase în biserica care poartă numele acestui mare sfânt făcător de minuni. După aceasta a urmat un şir de manifestări culturale, sportive, acţiuni sociale, omagieri ale cuplurilor familiale care au convieţuit împreună 50 de ani etc. O mare sărbătoare s-a desfăşurat şi la Mănăstirea de la Chistoleni, aflată pe teritoriul satului Sadaclia din raionul Basarabeasca. Sute şi sute de enoriaşi au sosit încoace din
...
Mai mult »
|
Cu ocazia sărbătorii profesionale – Ziua lucrătorului din cultură – angajaţii din această ramură a raionului Cimişlia s-au adunat la o şedinţă festivă.Prezentând o informaţie despre munca efectuată în ultima perioadă de timp, Mihai Grâu, şeful Secţiei cultură şi turism, a menţionat că artiştii amatori participă cu succes la diferite concursuri republicane şi chiar internaţionale, de la care se întorc cu locuri de frunte. Au devenit tradiţionale festivalurile orchestrelor de fanfară, teatrelor de satiră şi umor, în memoria rapsodului Ion Popuşoi şi dansatorului Ion Bazatin, s-a inaugurat festivalul măştilor populare, pentru primăvara viitoare este preconizată lansarea unui festival de muzică uşoară. Din an în an tot mai mare devine numărul colectivelor de tip model, s-a obţinut finanţarea acestora de la buget. Calde cuvinte de felicitare lucrătorilor din cultură a adresat Andrei Vacarciuc, preşedintele raionului C
...
Mai mult »
|
Peste câteva zile, intră în vigoare Codul contravenţional al Republicii Moldova adoptat de Parlament la 24 octombrie 2008, fiind abrogat cel al contravenţiilor administrative din 25 martie 1985.Noul Cod este o lege a Republicii Moldova care cuprinde norme de drept ce stabilesc pincipiile şi dispoziţiile generale şi speciale în materie contravenţională, determină faptele ce constituie contravenţii şi prevede procesul contravenţional şi sancţiunile contravenţionale. Iar scopul lui constă în apărarea drepturilor şi libertăţilor legitime ale cetăţenilor, apărarea proprietăţii, ordinii publice, a altor valori ocrotite de lege, în soluţionarea cauzelor contravenţionale, precum şi în prevenirea săvârşirii de noi contravenţii. Ce se subînţelege sub noţiunea de contravenţie? Aceasta este o faptă (acţiune sau inacţiune) ilicită, cu un grad de pericol social mai redus decât infracţiunea, săvârşită cu vinovăţie, care atentează la valorile sociale ocrotite
...
Mai mult »
|
În unul din numerele recente ale ziarului nostru, am scris despre acţiunea demarată deja de mai bine de o lună şi organizată de către Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale din Republica Moldova sub genericul: „Râu curat, de la sat la sat”, care are ca scop îmbunătăţirea situaţiei ecologice a albiilor râurilor şi bazinelor acvatice din intra- şi extravilanul localităţilor. Demnă de&
...
Mai mult »
|
A doua duminică la rând oraşul Cimişlia a a fost găzda unor ample sărbători sportive. Şi dacă prima a fost consacrată deschiderii sezonului competiţional, apoi ultima a inclus un program bogat dedicat Zilei Mondiale Olimpice.Sărbătoarea şi-a luat startul în faţa monumentului domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt prin cursa olimpică. Alegătorii au parcurs distanţa din centrul oraşului Cimişlia până la stadion, avându-l în frunte pe medicul Dumitru Dvorniciuc, purtător al focului olimpic la ediţia din 1980 a Olimpiadei din capitala fostei URSS – oraşul Moscova. Deschiderea oficială a manifestărilor s-a produs la stadion. Participanţii la întreceri şi spectatorii au fost cordial felicita
...
Mai mult »
|
Săptămâna precedentă, în raionul Cimişlia au fost făcute totalurile concursului „Cel mai bun antreprenor din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii” pentru anul 2008.La şedinţa festivă organizată cu această ocazie s-a menţionat că administraţia publică de nivelul doi susţine pe toate căile activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii, aceasta fiind una din direcţiile importante de creştere a economiei naţionale, de creare a noilor locuri de muncă, de lărgire a bazei impozabile şi, respectiv, de sporire a veniturilor în buget. Câteva cifre
Conform datelor de la 1 ianuarie a.c., din numărul total de unităţi economice înregistrate în raion, marea maj
...
Mai mult »
|
|
|
Menu
Rubrici
Actualitate
[39]
Sunt plasate materialele care prezintă cel mai mare interes în săptămâna curentă.
|
Societate
[21]
Include problemele de ordin social: învăţământ, medicină, cultură, administraţia publică, etc.
|
Politică
[11]
Activitatea curentă a partidelor şi mişcărilor politice din Republica Moldova
|
Divertisment
[6]
Viaţa vedetelor, personalităţilor de excepţie, sfaturi practice.
|
Ştiri şi Comentarii
[25]
Oglindim evenimentele care se produc în zona de distribuire a ziarului nostru, precum şi noutăţile cele mai importante din Republica Moldova.
|
Administraţia Publică
[5]
Sinteze şi decizii ale Consiliului Orăşenesc şi Consiliului Raional.
|
Sport
[9]
Ultimele ştiri din sport din raza de distribuire a ziarului nostru.
|
Educaţie
[4]
Totul despre educaţie
|
Prietenii noştri
|