Pregătirile pentru alegerile noului Parlament capătă un caracter tot mai accelerat, căci până la 29 iulie este încă atât de făcut şi totul trebuie să ne conformăm strict legislaţiei electorale.
Sunt constituite circumscripţiile electorale, printre care şi cea raională Hânceşti nr. 20, ea având deja şi Consiliul său electoral. Ca şi pentru alegerile din 5 aprilie, acesta are în componenţă 11 membri cu vot deliberativ, inclusiv şapte jurişti.
În funcţia de preşedinte al Consiliului a fost ales Vitalie Cotorobai — judecător de instrucţie la Judecătoria Hânceşti, din partea acesteia; de vicepreşedinte — Ghenadie Beregoi, procuror la Procuratura Hânceşti; de secretar — Dionisie Arbuz, registrator la Oficiul cadastral teritorial Hânceşti, din partea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.
Ultima formaţiune politică este reprezentată în Consiliu de încă cinci membri, ceilalţi trei fiind din partea partidelor politice „Alianţa MOLDOVA NOASTRĂ”, „Partidul Liberal Democrat din Modlova” şi „Partidul Liberal”. Aceşti, doi din urmă, au venit să le ia locul reprezentanţilor, în consiliul precedent, din partea Partidului Popular Creştin Democrat şi din Partea Partidului Democrat din Moldova, foste reprezentante în Parlamentul de legislatură a XVI-a (ales în 2005).
Aşa prevede Codul electoral: candidaturile membrilor cu vot deliberativ în consiliile electorale de circumscripţie se propun de către partide şi alte organizaţii social-politice reprezentate în Parlament la data constituirii consiliilor, proporţional mandatelor deţinute. Cum atunci, întrebăm Comisia Electorală Centrală, s-a procedat la constituirea actualelor consilii electorale, dacă Parlamentul anterior, de legislatura a XVI-a şi-a trăit de mult traiul şi şi-a mâncat malaiul, iar cel ales la 5 aprilie a fost, pe data de 16 iunie 2009, dizolvat prin decretul prezidenţial al lui Voronin?
A dizolva înseamnă a desfiinţa ca persoană juridică o asociaţie, o organizaţie, o societate, o adunare etc. Şi ce să iei din ceea ce nu există?
Oricum Consiliul electoral al circumscripţiei electorale raionale Hânceşti nr. 20 a iniţiat deja activităţi de realizare a programului calendaristic privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor din 29 iulie 2009.
Scopul e unul: cetăţenii cu drept de vot să aibă garanţia de a participa la alegeri prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Autorităţile publice locale sunt orientate să ofere organelor electorale tot sprijinul ca acestea să-şi exercite atribuţiile prevăzute de legislaţia electorală.
P.S. Şi Consiliul electoral al circumscripţiei raionale Cimişlia nr. 11 şi-a ales conducătorii. Astfel, în urma votului secret preşedinte a fost ales Vladimir Rusnac – preşedintele Judecătoriei din localitate, vicepreşedinte a devenit — Iurie Plopa — şeful secţiei administrative a SRL „Cimişlia – Gaz”, iar secretar a fost desemnat Alexandru Casapu — secretarul Consiliului comunal Lipoveni.
|