Criza financiară „inexistentă” în perioada preelectorală, după cum se stăruiau să ne convingă pe toţi cei de la guvernare, nu ştim cum, dar a „căzut” ca din cer îndată după „biruinţa” lor din 5 aprilie.
În oraşul Cimişlia, criza aceasta ostilă statalităţii Republicii Moldova, a venit printr-o scrisoare a ministrului Finanţelor, expediată de două ori, în care autorităţile publice locale erau informate, că, “urmare a crizei”, Guvernul este „nevoit” să reducă sursele de finanţare ale bugetelor orăşeneşti şi raionale cu 20 la sută.
Cel mai neplăcut lucru în toată această treabă este că în urma acestor reduceri de buget vor suferi nu doar maturii, ci şi ... copiii.
Astfel, dacă în anii precedenţi, în lunile de vară, în oraş funcţiona măcar o instituţie preşcolară de serviciu, acum primăria este nevoită să oprească activitatea tuturor celor şapte grădiniţe începând de la întâi iulie până la întâi septembrie.
Încă bine că aşa, deoarece, din spusele primarului urbei, Gheorghe Răileanu, iniţial se preconiza să fie închise toate grădiniţele chiar de la întâi iunie.
Pe lângă aceasta, pentru a face faţă situaţiei, când din bugetul şi aşa destul de modest le-au fost „retezate” 20 la sută, autorităţile locale s-au văzut nevoite să excludă cheltuielile grădiniţelor, legate de reparaţii capitale şi curente, deplasări, procurări de materiale şi obiecte, inclusiv inventar moale.
Dl Răileanu, dar şi viceprimarul Sergiu Pleşca, speră că situaţia creată nu va conduce, totuşi, la aceea ca în ultimele luni ale anului, când în rezultatul timpului rece cresc esenţial cheltuielile pentru funcţionarea instituţiilor preşcolare, acestea să rămână fără surse de finanţare. Să luăm, ca exemplu, Grădiniţa „Rândunica”, căreia în 2009 din buget i s-a oferit pentru alimentaţia copiilor 242 900 lei. În cele cinci luni ale anului curent pentru aceasta s-au cheltuit deja 102 800 lei. Pentru energia electrică au fost rezervate 29 300 lei, în cinci luni cheltuindu-se deja 16 660 lei; pentru gaze –101 800 lei, în cinci luni –62 000; pentru energia termică –40 400 lei, în cinci luni acoperindu-se deja suma planificată.
Rămâne doar să te miri cum se vor descurca autorităţile publice locale, legând tei de curmei pentru a întreţine micuţii în condiţii normale până la finele acestui an.
|