Cu ocazia sărbătorii profesionale – Ziua lucrătorului din cultură – angajaţii din această ramură a raionului Cimişlia s-au adunat la o şedinţă festivă.
Prezentând o informaţie despre munca efectuată în ultima perioadă de timp, Mihai Grâu, şeful Secţiei cultură şi turism, a menţionat că artiştii amatori participă cu succes la diferite concursuri republicane şi chiar internaţionale, de la care se întorc cu locuri de frunte.
Au devenit tradiţionale festivalurile orchestrelor de fanfară, teatrelor de satiră şi umor, în memoria rapsodului Ion Popuşoi şi dansatorului Ion Bazatin, s-a inaugurat festivalul măştilor populare, pentru primăvara viitoare este preconizată lansarea unui festival de muzică uşoară. Din an în an tot mai mare devine numărul colectivelor de tip model, s-a obţinut finanţarea acestora de la buget.
Calde cuvinte de felicitare lucrătorilor din cultură a adresat Andrei Vacarciuc, preşedintele raionului Cimişlia, subliniind în finalul alocuţiunii sale că aceştea sunt demni de toată lauda.
Urări de bine şi sănătate au rostit în faţa celor prezenţi primarul de Cimişlia, Gheorghe Răileanu, şi directorul căminului cultural din satul Cenac, Vasile Popovschi.
În cuvântările de răspuns, Lidia Curcă, conducătoarea Teatrului de revistă „Thalia” din comuna Hârtop, Ana Prisăcaru, solista Ansamblului de muzică populară „Rapsozii” de la Casa de cultură din oraşul Cimişlia, şi alţi vorbitori au exprimat conducerii raionului recunoştinţă pentru atenţia pe care o acordă acestui important domeniu intelectual.
Unui grup mare de lucrători ai culturii le-au fost înmânate diplome de onoare. Formaţia vocal-instrumentală „Gama” din localitate, care recent a împlinit 25 de ani de activitate concertistică, a dăruit omagiaţilor un impresionant concert de sărbătoare.
|