Peste câteva zile, intră în vigoare Codul contravenţional al Republicii Moldova adoptat de Parlament la 24 octombrie 2008, fiind abrogat cel al contravenţiilor administrative din 25 martie 1985.
Noul Cod este o lege a Republicii Moldova care cuprinde norme de drept ce stabilesc pincipiile şi dispoziţiile generale şi speciale în materie contravenţională, determină faptele ce constituie contravenţii şi prevede procesul contravenţional şi sancţiunile contravenţionale. Iar scopul lui constă în apărarea drepturilor şi libertăţilor legitime ale cetăţenilor, apărarea proprietăţii, ordinii publice, a altor valori ocrotite de lege, în soluţionarea cauzelor contravenţionale, precum şi în prevenirea săvârşirii de noi contravenţii.
Ce se subînţelege sub noţiunea de contravenţie? Aceasta este o faptă (acţiune sau inacţiune) ilicită, cu un grad de pericol social mai redus decât infracţiunea, săvârşită cu vinovăţie, care atentează la valorile sociale ocrotite de lege şi, fiind prevăzută de cod, este pasibilă de sancţiune contravenţională.
Sancţiunea contravenţională este o măsură de constrângere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare aplicată, în numele legii, persoanei care a săvârşit o contravenţie. Persoana fizică poate fi supusă avertismentului, amenzii, privării de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, de a deţine anumite funcţii, privării de drepturi speciale (de a conduce vehicole, de a deţine armă, de portarmă), muncii neremunerate în folosul comunităţii, arestului contravenţional. Faţă de persoanele juridice pot fi aplicate amenda, privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate.
Codul contravenţional este publicat în „Monitorul Oficial” (nr. 3-6 din 16 ianuarie curent), dar cum el este puţin accesibil pentru cititorul de masă, vom încerca, pe parcurs, să dăm în ziar materiale ce ar conţine explicaţii privind Codul, iniţiindu-i, în calitate de autori, pe specialişti în materie. Ar fi raţional ca materialele respective să aibă ca punct de plecare scrisorile, doleanţele, propunerile prietenilor ziarului nostru.
Unde-i lege, nu-i tocmeală. De aceea şi trebuie să cunoaştem rolul şi locul legii în viaţa noastră de toate zilele. Redacţia este gata să vă ajute în aceasta.
|