Poate undeva se vânează primari, poate undeva continuă „măcelul” celor care au alte viziuni politice şi care gândesc altfel. Poate... Numai nu la Cimişlia, din simplul motiv că primarul Gheorghe Răileanu nu are alte viziuni politice şi nu gândeşte altfel. Dânsul numai pentru a veni la putere a devenit democrat. Lumea trebuie să ştie că Gheorghe Răileanu a fost pe timpuri un membru foarte activ al Partidului Comunist din RSSM, a deţinut şi funcţia de secretar al organizaţiei de partid, altfel zis „partorg” la Serviciul Sanitar Epidemiologic de Stat între anii 1985-1989.
Între anii 1987-1990, pe parcursul a trei ani de zile, dumnealui a făcut chiar Şcoala Superioară de Partid, obţinând profesia de ideolog al Partidului Comunist din fosta RSSM la Universitatea Marxist-Leninistă din or. Chişinău. Cum poate, aşadar, dl Gh.Răileanu să fie astăzi democrat ? El niciodată nu a fost, nu este şi nu va fi nicicând democrat. Cunoaşteţi zicala „Lupul păru-şi schimbă, dar năravul ba”. Asta-i! Cred că în suflet a rămas bolşevic şi doar de ochii lumii critică comuniştii. Cetăţenii trebuie să ştie că Gheorghe Răileanu şi acum, în taină, poartă tratative şi conlucrează activ cu Partidul Comuniştilor din R.Moldova, şi o face prin intermediul veteranilor acestei formaţiuni Leonid Hodico şi Ivan Cepalâga (să încerce primarul să spună că nu-i aşa!).
Ce se întâmplă în realitate la Cimişlia?
Cele ce s-au întâmplat în prima jumătate a anului 2008 nu au nimic comun cu refuzul de a-mi favoriza procurarea unui teren, după cum afirmă primarul, din simplul motiv că terenul cu suprafaţa de 0,05 ha a fost scos la licitaţie şi vândut pe 05.08.2008. Terenul în cauză l-a procurat soţia mea, Luminiţa Netedu, cu preţul de 570.166 lei, cu plata în rate pe un termen de 10 ani. Pentru oraşul Cimişlia preţul de 114.033 lei pentru un ar este exagerat de mare şi la un asemenea preţ se ajunge doar atunci când cineva special vrea să-ţi pună beţe-n roate, te „favorizează” şi îţi „umflă” artificial preţul la licitaţie. Cred că cititorii înţeleg despre ce este vorba.
Contractaserăm de la bancă un împrumut în mărime de 360.000 lei pentru construcţie şi soţia trebuia să meargă să achite prima rată pentru pământ în sumă de 142.540 lei. Dar obstacolele au continuat. În cele 20 de zile în care era posibil de plătit banii în buget, primăria aşa şi nu a vrut să pregăteacă documentele necesare şi, deci, anume din vina primarului în bugetul oraşului nu au venit 142.540 lei în anul 2008 şi 427.624 lei în anii ce urmează. Vă întreb, dle primar, sunt oare aceste acţiuni „refuz de favorizare”, cum le numiţi dvs., sau este iresponsabilitate din partea dumneavoastră faţă de necesităţile bugetului oraşului şi bătaie de joc de oameni?
În articolul său dl Gh. Răileanu speculează, de asemenea, la tema vânzării unui teren cu suprafaţa de 1.13 ha din or. Cimişlia. Să clarificăm. În primul rând domnia sa special nu scrie că terenul a fost vândut în anul 2004. De ce oare? Fiindcă în continuare dl primar îmi aduce învinuiri precum că eu am fost implicat în vânzarea terenului. Nu-i adevărat. În anul 2004 nu eram consilier orăşenesc şi nici măcar cu votul meu de consilier nu am putut influenţa vânzarea. De fapt, nu am influenţat în nici un fel vânzarea acelui teren.
Dar cel mai straniu este că Gh. Răileanu, în articol, special accentuează că anume la procurarea terenului a fost încălcată legislaţia şi adus prejudiciu bugetului. Absurditate. Primarul intenţionat învinuieşte cumpărătorul, o face special, căutând motive să se răzbune pentru nişte lucruri ceva mai vechi, despre care nu face să pomenesc aici. După primar, reiese că vinovat este cel ce a procurat, nu cel ce a vândut terenul. Sănătoasă idee, nu-i aşa?
De fapt Î.I. ”Alecu Rotaru” a scris cerere ca să i se atribue teren şi să i se permită proiectarea şi construcţia obiectului. Consiliul Local a adoptat o aşa decizie. Întreprinderea a proiectat, a construit şi a înregistrat la Cadastru obiectul. Apoi a înaintat cerere de cumpărare a terenului. Consiliul a decis vânzarea, a calculat preţul pământului, a pregătit documentele şi a vândut terenul. Apropo, nici revizorul, nici colaboratorii Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei, pe care, de altfel, i-a chemat primarul, nu au depistat greşeli la calcularea preţului pământului. Cumpărătorul a plătit pământul conform deciziei consiliului şi a semnat contractul de vânzare-cumpărare. Ce a încălcat cumpărătorul? Ce vină poartă el? Este clar că cumpărătorul nu poartă nici o vină şi se vede de la o poştă că primarul nu caută vinovatul, el caută nod în papură ca să se răfuiască cu cei pe care are pică.
De ce mă ponegreşte pe mine în acest caz? Fiindcă dl primar caută motive să se răfuiască cu mine pentru faptul că, în calitate de consilier, „nu-i suflu în borş”, nu-i permit să-şi facă mendrele, nu susţin propunerea lui de a mări de două ori numărul specialiştilor din primărie, nu-i permit să irosească banii publici după placul domniei sale, pentru că sunt un consilier activ şi-i cer şi lui activitate în folosul comunităţii, că-i cer să execute deciziile consiliului şi să respecte legea, pentru că-i solicit să prezinte consiliului spre aprobare programe de reparaţie, întreţinere şi modernizare a infrastructurii şi sferei sociale ale oraşului, inclusiv a grădiniţelor şi şcolilor ş.a.m.d.
Dar mai ales pentru faptul că împreună cu un grup de consilieri am sesizat organele de drept despre multitudinea cazurilor de încălcare gravă a legislaţiei, pe care le-a comis pe parcursul activităţii sale dl primar Gheorghe Răileanu, ca rezultat al cărora PRIMARUL ARE TREI DOSARE - două dosare penale şi unul administrativ.
Bârfele primarului şi adevărul
Referitor la tipul cunoscut sub numele Dumitru Ionescu, cititorii ar trebui să ştie că acel tip era un fel de rudă a dlui Gh. Răileanu. Ionescu, cât a fost în Cimişlia, a trăit în concubinaj cu nepoata dlui Gh. Răileanu. Astfel, actualul primar şi D. Ionescu erau în relaţii bune, se întâlneau chiar cu familiile. Posibil că Ionescu este un escroc, posibil că a sustras prin înşelăciune sute de mii de dolari de la cetăţenii raionului. La vremea ceea în oraş circulau zvonuri precum că pe D.Ionescu îl protejează şi-l ajută nimeni altcineva decât Gh. Răileanu. S-ar putea să fie adevărat, mai ales că dl Răileanu în articolul său afirmă cu precizie sumele de bani sustrase de Ionescu de la locuitorii întregului raion Cimişlia, nu doar din oraş. Sumele acestea putea să le cunoască doar o persoană implicată sau foarte apropiată aventurierului D. Ionescu.
În articol primarul îmi aduce şi alte învinuiri inventate de fantezia lui, care nu au nimic comun cu realitatea. Astfel, Gh. Răileanu a răspândit informaţii ce îmi lezează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională, fapt pentru care va trebui să răspundă conform legii. Consider, totuşi, că cititorii trebuie să cunoască adevărul.
Nu sunt expert în domeniul business-ului. De specialitate sunt inginer. Sunt consilier orăşenesc şi consilier raional. Sunt preşedintele Asociaţiei Micului Business din Cimişlia şi preşedintele Asociaţiei Patronale „Progres-Cim”. În perioada anilor 2002-2004, în cadrul programului USAID „Bizpro-Moldova”, am fost instruit în administrarea business-ului şi asociaţiilor de business. Am făcut stagieri în Polonia şi Statele Unite ale Americii. Mulţi ani am deţinut posturi de conducere. Acum sunt director la întreprinderea fondată de mine. Prin activitatea mea de businessman contribui şi la acumularea bugetului prin plăţile sub formă de impozite.
În ceea ce priveşte alte bârfeli ale dlui Gh. Răileanu, afirm că nu am fost implicat în privatizări dubioase şi nici nu am vândut clădiri sau apartamente ce nu-mi aparţin. Primarul va răspunde pentru aceste aiureli în judecată. Dacă ar fi fost aşa, demult aş fi avut, aşa cum are dl Gh. Răileanu, vreo câteva dosare penale, dar eu nu le am şi cât nu va stărui primarul, nu le voi avea, deoarece, spre deosebire de el, nu am încălcat legea.
Referitor la fosta Întreprindere de Stat ”STO-7”, actualmente SA „Autoservice şi comerţ”, cititorul trebuie să ştie că am lucrat acolo director timp de 12 ani. Am preluat întreprinderea în 1992 de la dl Matvei Dimitriu, care deţinea pe atunci funcţia de director interimar. Fostul director, Andrei Potângă, fusese destituit din funcţie pentru că adusese întreprinderea la sapă de lemn. Atunci, în toamna anului 1992, „STO-7”era plină de datorii, iar dl Dimitriu bătea în toate uşile cerând un împrumut nu ca să lucreze, ci ca să conserveze întreprinderea, altfel zis să o închidă. Eu nu am admis acest lucru. Am găsit susţinere la Banca de Economii, am luat credite. M-a susţinut tot colectivul, care a lăsat în casa întreprinderii, pentru o jumătate de an, salariul pentru două luni consecutive. Astfel am izbutit ca întreprinderea să-şi reînceapă activitatea, am păstrat colectivul de muncă. A fost greu. Dar în decurs de un an am reuşit să achităm toate datoriile întreprinderii, toate împrumuturile bancare şi am încheiat anul 1993 cu beneficiu. De atunci şi până în 2004, cât am fost în funcţia de director, întreprinderea nu a staţionat nici o zi.
În 1994 ÎS „STO-7” a fost privatizată, adică a devenit o întreprindere cu capital privat. Eu eram angajat la lucru la SA „Autoservice şi comerţ”. În calitate de director am fost responsabil ca întreprinderea să funcţioneze şi nu am avut niciodată dreptul de a decide să vând ori nu bunurile acesteea. Deciziile le luau proprietarii. Anume ei, stăpânii, au decis să vândă, în diferite perioade de timp, două clădiri ce le aparţineau, ei au stabilit condiţiile şi preţul de vânzare. Eu, în calitate de angajat, doar am executat hotărârea stăpânilor.
Printre altele, dl primar Gheorghe Răileanu este proprietarul celei mai mari clădiri, cu suprafaţa de aproape 1000 m2, care a fost vândută de SA „Autoservice şi comerţ”.
Cred că nu este necesar să lămuresc ce ar fi făcut cu mine proprietarii dacă eu, după cum mă acuză primarul, aş fi înghiţit sau aş fi distrus ceea ce este a lor. Cititorul trebuie să ştie că, în primăvara anului 2004, când din propria iniţiativă am plecat de la SA „Autoservice şi comerţ”, întreprinderea activa. Proprietarii au închis-o şi au alungat lucrătorii de acolo peste un an de zile, în 2005. Eu personal nu port pentru aceasta nici o vină. Toate astea le ştie şi dl Gh. Răileanu. Pur şi simplu, ca să-mi ştirbească din autoritate, el mă ponegreşte fără a avea probe. Şi o face în mod obraznic şi murdar. Ar trebui să-i fie ruşine pentru porcăriile pe care le spune în adresa mea. Dar, de fapt, de unde ruşine?..
Primarul certat cu legea şi cu bunul simţ
Dl Gh. Răileanu a venit în funcţia de primar fără a cunoaşte cum se administrează un oraş, fără practică de lucru în APL, fără a avea o viziune clară de dezvoltare a oraşului nostru. În schimb a venit însetat de putere, dornic de răzbunare şi cu ţelul de a se răfui cu toţi cei pe care are pică.
Dl Gh. Răileanu atât de mult s-a avântat în acumularea „materialelor compromiţătoare”, revizuind arhivele foştilor primari, atât de tare este cuprins de patima răzbunării, încât aceasta a devenit activitatea lui de bază şi a uitat că este primar. În marea dorinţă de a deveni „erou naţional de talie orăşenească” în lupta cu morile de vânt, a comis el însuşi o mulţime de încălcări grave ale legislaţiei.
Fiind extrem de îngâmfat, plin de aroganţă şi încăpăţânare, educat „în stil cavalerist”, războinic prin ereditate, dl Gh. Răileanu este capabil de a învinui pe nedrept orice persoană. Nicicând, însă, şi pentru nimic în lume nu va recunoaşte încălcările şi greşelile sale. Mai ales dacă, drept urmare, ar pierde PUTEREA. Aşa a procedat şi când a scris articolul cu pricina, a negat absolut toate încălcările pe care le-a admis. Din afirmaţiile lui reiese că este vinovat – Consiliul Local, DTCA Hânceşti, Procuratura, CCCEC, Parlamentul, Guvernul, Legea - oricine, numai nu Gheorghe Răileanu.
La moment PRIMARUL are deschise TREI DOSARE - două dosare penale şi unul administrativ. Mai are în examinare la Procuratura Generală şi CCCEC încă vreo câteva materiale pentru încălcări grave ale legislaţiei, inclusiv pentru că a prejudiciat bugetul cu sume mari de bani. În continuare voi aduce în această ordine de idei argumente concrete, nu bârfe, cum o face primarul.
Să le luăm pe rând. Examinarea şi soluţionarea petiţiilor cetăţenilor trebuie efectuate în termen de 30 de zile. Nu mai zicem de termen, sunt cereri pe care dl primar pur şi simplu nu le examinează deloc, fiindcă semnatarii acestora sunt în aşa-numita „listă neagră” a domniei sale. Aceasta deoarece primarul a divizat populaţia oraşului în oameni albi şi negri, în ai lui şi duşmani şi, după bunul său plac, examinează cererile cetăţenilor sau nu, le soluţionează ori nu. Sunt cereri pe care primarul nu le examinează timp de o jumătate de an şi mai mult. Este clar că, prin acţiunile sale, Gh. Răileanu îşi bate joc de o parte din populaţia oraşului Cimişlia. Pentru acţiunile expuse mai sus Procuratura raionului Cimişlia a deschis pe numele primarului un dosar administrativ în baza art.1933 Cod cu privire la contravenţiile administrative – încălcarea legislaţiei cu privire la petiţii.
La 06.11.2008 Procuratura Generală i-a intentat primarului Gh. Răileanu primul dosar penal conform art.328 alin.(1) Cod Penal privind comiterea unor acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, prin care a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice. Aceasta pentru că a organizat privatizarea ilegală a terenurilor pentru construcţii în oraşul Cimişlia, iar în procesul privatizării a ignorat prevederile legii şi astfel, conform actului de control, în anul 2008 primarul a adus daune bugetului oraşului în sumă de circa 85000 lei.
Asta dacă uităm de cifra de 1 milion 450 mii lei. Ce-i cu banii aceştia? Primarul şi-a expus public viziunea precum că în biserică nu se fac rugăciuni, în biserică se face business, că „numai cine nu înţelege, nu-şi dă seama că în biserică se fac bani mari”. De aceea a hotărât să facă şi el o biserică. Ca să obţină lotul de 15 ari pentru construcţie, el s-a ascuns în spatele unor bărbaţi de bună credinţă, care merită toată stima şi plecăciunea oamenilor pentru faptul că au apărat integritatea tării în 1992. Astfel, folosind autoritatea acestor bravi bărbaţi, primarul, prin intermediul amicului său Gh. Balaban, a vrut să pună mâna pe lotul de 15 ari, cu doar 136.000 lei, la procurarea căruia ar fi adus daune bugetului oraşului în mărime de circa 1 milion 450 mii lei, dacă e să calculăm după preţul de concurs la licitaţie, unde 1 ar de pământ s-a vândut cu 106500 lei.
Câte daune trebuie să mai aducă bugetului dl Gh. Răileanu ca să nu mai aibă obraz să se laude că este un om cinstit şi să învinuiască că cineva îi fabrică dosare penale la comandă?!
Primarul refuză să execute circa 20 de decizii ale Consiliului Local. Mai este un asemenea primar în Moldova? În articolul său dl primar afirmă, fără temei, că o parte din aceste decizii ale consiliului sunt ilegale. El le-a atacat, dar nici DTCA Hânceşti, nici instanţa de judecată nu a anulat nici una. Deci sunt legale! Gh. Răileanu, însă, refuză să le îndeplinească şi nu vrea să prezinte consiliului spre aprobare planuri curente şi de perspectivă pentru efectuarea lucrărilor de reparaţie a drumurilor şi trotuarelor, de instalare a iluminaţiei stradale, de amenajare a terenurilor de joacă pentru copii, de odihnă şi agrement pentru toţi locuitorii urbei, de efectuare a reparaţiilor capitale în instituţiile preşcolare şi şcolare, nu vrea să organizeze salubrizarea oraşului, nu face nimic pentru amenajarea gunoiştii orăşeneşti, admite de ani de zile scurgerea apelor uzate din reţelele de canalizare pe întreg teriroriul oraşului, nu doreşte să organizeze alimentaţia copiilor în şcoli şi licee ş.a.m.d. Prin aceste acţiuni primarul cauzează daune considerabile intereselor publice. Din vina domniei sale au rămas fără finanţare în 2009 lucrările de reparaţii capitale preconizate în 11 instituţii şcolare şi preşcolare, deoarece el a refuzat să prezinte consiliului, spre aprobare, planurile lucrărilor şi devizele de cheltuieli.
Gh. Răileanu nu face nimic nici din iniţiativă proprie, nici când i-o cere consiliul, invocând tot felul de motive: ba că n-are bani, ba că nu are cadre, nu are timp, ba că „trebuie să ne gândim, să analizăm...” – orice vrei, numai să nu lucreze. Ca rezultat, la 29.12.2008 Procuratura raionului Cimişlia i-a intentat primarului Gh. Răileanu încă un dosar penal în baza art.329, alin.(1) Cod Penal, pe faptul îndeplinirii necorespunzătoare de către o persoană cu funcţie de răspundere a obligaţiunilor de serviciu, ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase.
Locuitorii oraşului Cimişlia trebuie să ştie că primarul nu execută deciziile consiliului şi refuză să propună modificări la contractul de concesionare, astfel încât SRL „Făclia” şi alţi concesionari să achite în buget plata de redevenţă (arendă) pentru folosirea bunurilor oraşului. Numai în gestiunea SRL „Făclia” sunt transmise, conform contractului de concesiune, bunuri ale oraşului în valoare de circa 9 mln. lei, iar oraşul nu primeşte de la această tranzacţie nici un leu. Aşadar, iarăşi din vina primarului în buget nu vin câteva sute de mii de lei pe an, atât de necesari pentru reparaţia grădiniţelor, şcolilor, bibliotecilor, drumurilor, trotuarelor, terenurilor sportive, terenurilor de joacă pentru copii ş.a.m.d.
Mai trebuie de menţionat că în anul 2008, luni de zile la rând, primarul a achitat serviciile de aprovizionare cu apă către SRL „Făclia”, aplicând tarife de două ori mai mari decât cele existente ,acţiuni prin care din nou a cauzat daune mari bugetului oraşului. Mărimea daunei urmează s-o calculeze revizorii, dar cred că este vorba de multe mii, poate zeci de mii de lei cheltuiţi în plus de primar. Materialele se află la Procuratură.
Cititorii trebuie să ştie că primarul, în anul 2008, a angajat ilegal la primărie două persoane în funcţii care care nu erau incluse în lista de personal – un director de stadion şi un perceptor fiscal, cărora le-a plătit, de asemenea ilegal, salarii, în aşa fel cauzând daune bugetului de încă vreo 15 mii de lei. Şi aceste materiale se află în proces de examinare la Procuratură.
Acestea fiind spuse, un lucru este clar – de când a venit în funcţia de primar, Gheorghe Răileanu nu a făcut nimic bun pentru oraşul nostru, pentru locuitorii lui. Nu a înaintat nici un proiect pentru finanţare şi nu a adus nici un leu investiţii, nu a iluminat nici o stradă, nu a reparat nici un metru de drum, nu a renovat nici un metru de trotuar etc ... Priviţi oraşul, intraţi în şcoli şi grădiniţe, uitaţi-vă măcar şi la pragul Primăriei şi încă o dată în plus vă veţi convinge de aceasta.
Deci nu este vorba de nici un fel de răfuială politică. Adevărul e că primarul Gh.Răileanu nu vrea să-şi îndeplinească obligaţiunile de serviciu, încalcă grav prevederile legii, aduce daune bugetului. Şi atunci e logic să ne întrebăm: Cât se mai poate de răbdat? Cât va dura acest dezastru? Oare chiar merită oraşul nostru un asemenea gospodar în primărie?