,,Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată ‘’. (1 Corinteni 13,4-8).
Dacă suntem îndrăgostiţi,o astfel de dragoste trebuie să avem pentru persoana iubită. Aşa trebuie să fie dragostea adevărată . Orice altfel de dragoste care nu îndeplineşte astfel de cerinţe, nu e dragoste adevărată. E una falsă, poate chiar satanică. Fiindcă ,,Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el’’. (1 Ioan 4,16).
Noi, oamenii, pentru cei pe care îi iubim, suntem predispuşi să facem totul, orice, numai să fim întotdeauna alături. Însă dragostea nu sunt doar cuvinte de dragoste şi atât, ea trebuie demonstrată, prin fapte .
Da, să demonstrăm că iubim, numai nu prin fapte păcătoase, fiindcă altfel nu mai este iubire, ci demonstrăm un păcat şi asta deja nu e bine. Să demonstrăm că iubim prin răbdare, bunăvoinţă, smerenie, prin toate faptele ce premerg dragostei adevărate, despre care ne vorbeşte Sfântul Apostol Pavel în citatul de mai sus .
Iubirea dintre noi, dacă merge spre păcat, de acum nu mai este iubire, ci o împlinire a poftei trupeşti. Iubirea nu se demonstrează doar în pat, aşa cum cred majoritatea îndrăgostiţilor. Ea trebuie să fie curată şi sfântă pentru celălalt, trebuie să fie o taină adevărată pentru cei doi, ca să fie până la sfârşit împlinită prin Taina Nunţii.
Într-adevăr, relaţia (sexuală) dintre doi tineri până la căsătorie este păcat, urâciune înaintea lui Dumnezeu. Şi se numeşte desfrânare sau curvie. Poate sunt dintre cei ce nesocotesc păcatul, dar măcar să se gândească la consecinţele unei astfel de „relaţii de dragoste”.
Despre curăţirea trupească (fecioria) a tinerilor până la căsătorie ne vorbeşte scriitorul Vasile Danion : „Iată un motiv pentru care e bine ca soţii să fie feciori în noaptea nunţii: ca nu cumva atunci când între ei vor apărea motive de tensiune, unul dintre ei să se sature de trupul celuilalt şi să suspine după nopţile de vis petrecute cu cine ştie ce partener de ocazie ...”, sau cu prima, a doua, sau nu ştiu a câta aşa-zisa „iubire” a sa . Apoi acelaşi scriitor adaugă : ,,Nu îţi pierde uşor fecioria numai pentru că îţi e teamă că nu te vei descurca în pat (dacă sunt compatibili unul cu altul). Dacă în inima ta va exista dragoste pentru soţia ta – nu interes oarecare, îţi vei da seama cât de uşor se capătă experienţa. Nu pierzi nimic păstrându-te curat. Compatibilitatea sexuală apare în mod firesc şi este rodul iubirii curate şi puternice”. Apoi pentru a putea face dragoste adevărată, e necesar să ne aflăm sub binecuvântarea Sfintei Biserici, adică prin Taina Nunţii. Să nu ne înşelăm. Orice fel de „relaţie amoroasă” o putem numi oricum, numai nu dragoste.
Să medităm bine şi să ne gândim: ce fel de dragoste purtăm în inima noastră pentru persoana iubită? Avem o dragoste adevărată sau o împlinire a poftei personale, o iubire amăgitoare? Strânge tot ce-i mai frumos, bun şi de preţ pentru cel cu care vei trăi o viaţă până la bătrâneţe, adică strânge dragostea cea sfântă şi nu un păcat.
|