Este o mare bucurie pentru noi să fim în acest moment festiv alături de frumoasa familie care se numeşte Liceul “Mihai Eminescu” din oraşul Cimişlia, instituţie unde se educă valori umane deosebite şi care pe parcursul activităţii sale a avut un cuvânt greu de spus în constituirea sistemului educaţional din republică.
Permiteţi-mi în numele partidului “Mişcarea Acţiunea Europeană”, personal din partea preşedintelui MAE, domnul Anatol Petrencu, să vă aducem cele mai calde urări de bine cu ocazia sărbătorilor de iarnă şi în special cu prilejul jubileului de 40 de ani ai liceului. Vă dorim din tot sufletul mult noroc , multe realizări , sănătate şi împlinirea tuturor viselor. Stimaţi prieteni! Farmecul sărbătorilor de iarnă ne dă putere şi tărie să fim mai buni, mai generoşi. În acest context MAE desfăşoară zilele acestea în toate raioanele republicii acţiunea de binefacere „Dar din dar”, în cadrul căreea mergem în instituţii preuniversitare, grădiniţe de copii, aziluri pentru bătrâni cu diverse cadouri de preţ.
Am venit şi la Dumneavoastră cu un televizor color care sperăm să vă fie de folos. Am vrea să credem că de la micul ecran al acestui aparat veţi avea parte în viitor doar de veşti bune, prima dintre care ar fi cea despre sosirea în anul acesta şi pe meleagurile noastre a primăverii atât la propriu cât şi la figurat.
Rămânem şi de acum înainte deschişi pentru colaborarea cu Dumneavoastră. Suntem convinşi că împreună vom reuşi realizarea speranţelor noastre de schimbare spre bine, prosperitate şi ocrotire a fiinţei noastre naţionale.