Prima Pagină » 2009 » Ianuarie » 28
Președintele Partidului Popular Creștin Democrat (PPCD), Iurie Roșca, ar fi trebuit să fie asasinat la sfârșitul anului trecut, susține Procurorul General Valeriu Gurbulea și viceministrul Afacerilor Interne Valentin Zubic. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă de săptămâna trecută. Potrivit acestora, moartea lui Roșca a fost comandată de președintele Alianței „Moldova Noastră”, Serafim Urechean, de unul dintre deputații AMN, Ion Pleșca și de fostul director al Serviciului de Informații și Securitate, Valeriu Pasat. La această concluzie au ajuns procurorii după ce au stabilit că killerul care urma să-l lichideze pe liderul PPCD a comunicat de câteva ori telefonic cu aceștea trei. Spre deosebire de comanditari, a lăsat să se înțeleagă Gurbulea, killerul “profesionist” s-a dovedit a fi o persoană de treabă, care din cauza mustrărilor de conștiință a renunțat la comandă și i-a scris o scrisoare
...
Mai mult »
|
Gheorghe Munteanu, adjunctul directorului Ansamblului de Dansuri Populare „Joc”, care se afla la volanul maşinii ce a adus, săptămâna trecută, moarte poetului Grigore Vieru, va fi cercetat penal. Despre acest lucru a anunţat Ministerul Afacerilor Interne, precizând că angajaţii Comisariatului de Poliţie al raionului Ialoveni au iniţiat deja o cauză penală pe numele lui Munteanu. Amintim că maşina de model „Opel Astra”, în care se afla poetul Grigore Vieru, s-a lovit, în noaptea de joi spre vinerea trecută, de suportul de beton al unui panou publicitar la nouă kilometri depărtare de Chişinău, în preajma satului Dănceni din raionul Ialoveni. Grigore Vieru şi Gheorghe Munteanu au fost internaţi în stare gravă la Spitalul de Urgenţă din Chişinău unde poetul a decedat peste două nopţi, iar şoferul şi-a revenit din comă. Potrivit MAI, şoferul şi pasagerul nu aveau cuplate centurile de siguranţă, iar Munteanu conducea cu viteză mare şi într
...
Mai mult »
|
Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat luni decretul privind conferirea post-mortem a Ordinului Naţional “Steaua României” în grad de Mare Cruce poetului Grigore Vieru, informează Departamentul de Comunicare Publică a administraţiei prezidenţiale române.
Preşedintele României l-a decorat post-mortem pe Grigore Vieru “în semn de recunoştinţă şi înaltă apreciere pentru dragostea şi talentul cu care a militat, de-a lungul întregii sale vieţi, prin puterea cuvântului, pentru convieţuirea oamenilor în pace şi înţelegere, rămânând în sufletul tuturor românilor ca un simbol al legăturilor dintre fraţii de aceeaşi limbă”.
Ordinul Naţional “Steaua României” este cea mai înaltă distincţie a statului roman. Anterior acesta a mai fost decernat regizorului Andrei Şerban, Patriarhului Daniel, scriitorului Aleksandr Soljeniţân, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, precum şi altor personalităţi marcante.
|
De-a lungul anilor rânduiala rămâne aceeaşi: oricare ar fi timpul afară, în ziua de 15 ianuarie hânceştenii, îndrăgostiţi de frumos şi sublim se adună la bustul celui care a fost, este şi va fi stejarul conştiinţei şi demnităţii noastre naţionale.Aşa a fost şi de data aceasta, la cea de-a 159-a aniversare de la naşterea lui Mihai Eminescu. Ploiţa rece şi-a pierdut din efect, dominată parcă de căldura emanată de chipul luminos al poetului, asistenţa având parte de o sărbătoare cu totul aparte — sărbătoare de suflet şi cuget. La eveniment au luat parte Igor Ţurcanu —vicepreşedinte al raionului, Valentina Tonu — şeful Direcţiei Generale Învăţământ, Tineret şi Sport, Zinaida Buruiană — viceprimar al oraşului, lucrători din domeniul culturii, învăţăcei, îndrumători ai lor. Luările de cuvânt ale oficialităţilor, recitalul din operele poetului, protagonişti ai căruia au fost elevi ai Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, N
...
Mai mult »
|
Săptămâna trecută s-au împlinit 159 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu,el fiind pentru neamul nostru nu numai un Luceafăr al Poeziei ci şi un simbol al Conştiinţei Naţionale. Cu acest prilej, la 15 ianuarie, conducătorii raionului şi al oraşului, funcţionari publici, ,intelectuali, elevi au venit la bustul Poetului din această localitate, pentru a-i aduce un omagiu prin depunerea de flori, dar şi prin păstrarea unui minut de reculegere. Tot în această zi, prin intermediul centrului radiofonic al Liceului Teoretic “Mihai Eminescu” din aceeaşi urbe, două eleve ale clasei a XII-ea, Ana Orlov şi Victoria Cebotari, au prezentat materialul “Eminesciana”, pregătit de către profesorul de limbă şi literatură română Ion Dombrov. Emisiunea a fost difuzată de trei ori, ca toţi elevii să se pătrundă de farmecul creaţiei eminesciene. Mai apoi, rând pe rând, toate clasele au mers să depună flori la bustul celui care a iubit şi a cântat în versuri limba şi neamul. La ceermonii
...
Mai mult »
|
|
|
Menu
Rubrici
Actualitate
[39]
Sunt plasate materialele care prezintă cel mai mare interes în săptămâna curentă.
|
Societate
[21]
Include problemele de ordin social: învăţământ, medicină, cultură, administraţia publică, etc.
|
Politică
[11]
Activitatea curentă a partidelor şi mişcărilor politice din Republica Moldova
|
Divertisment
[6]
Viaţa vedetelor, personalităţilor de excepţie, sfaturi practice.
|
Ştiri şi Comentarii
[25]
Oglindim evenimentele care se produc în zona de distribuire a ziarului nostru, precum şi noutăţile cele mai importante din Republica Moldova.
|
Administraţia Publică
[5]
Sinteze şi decizii ale Consiliului Orăşenesc şi Consiliului Raional.
|
Sport
[9]
Ultimele ştiri din sport din raza de distribuire a ziarului nostru.
|
Educaţie
[4]
Totul despre educaţie
|
Prietenii noştri
|