Din cele menţionate de către şeful Secţiei PR din cadrul Comisariatului de Poliţie al raionului Cimişlia,Victor Haruţa,datorită desfăşurării în perioada sărbătorilor de iarnă a operaţiunii speciale”Grija”,efectuată de către colaboratorii Poliţiei Rutiere din teritoriu în perioada 25 decembrie 2008—12 ianuarie 2009,sărbătorile au decurs fără accidente rutiere.Dacă facem o comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2007-2008,când a fost înregistrat un accident rutier în rezultatul căruia o persoană a fost traumatizată,atunci putem considera că în raionul Cimişlia noul an a început reuşit.
De asemenea, în liceele din oraş, de către colaboratorii PR,au fost citite şase lecţii pentru copii despre importanţa respectării de către ei a regulilor de circulaţie şi a atenţiei la trafic.
În colaborare cu Direcţia Raională de Invăţământ a fost elaborat şi semnat un acord conform căruia orice vizită colectivă la Chişinău ori Cimişlia a copiilor în legătură cu sărbătorile de iarnă să se efectueze doar cu acordul Poliţiei Rutiere.Astfel,toate deplasările de acest fel au avut loc doar după instructări minuţioase ale conducătorilor auto din partea colaboratorilor PR.
În atenţia
conducătorilor auto!
Colaboratorii Secţiei Raionale a Poliţiei Rutiere se adresează către toţi conducătorii auto cu apelul să fie cât mai atenţi la trafic,îndeosebi în locurile unde sunt amplasate instituţii de învăţământ.
Ei, de asemenea reamintesc despre faptul că în condiţiile nefavorabile actuale este necesar să se desfăşoare revizia şi verificarea strictă a unităţilor de transport,precum şi reutilarea lor conform normelor tehnice,prin scimbarea anvelopelor care corespund condiţiilor sezonului de iarnă.
Toate acestea sunt necesare atât pentru securitatea personală,cât şi a celor din jur.