În decembrie trecut abia de a împlinit 11 ani, însă şi aşa, mic, cum este, Dorin Bucşa, elev la Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” din oraşul Hânceşti, a reuşit „să incendieze” nu o singură dată şi nu o singură sală de sporturi.
Cea din urmă şi, dea Domnul, să nu fie ultima, a „izbucnit” în aplauze, fireşte, chiar sala Şcolii Specializate de Box din Grimăncăuţi, raionul Briceni, cunoscută acum pe toate continentele. Graţie faptului că discipolul ei, Veaceslav Gojan, pregătit de Petru Caduc, antrenor emerit din Republica Moldova, a adus ţării noastre unica medalie, de bronz, la cea de-a XXIX-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară – 2008 din Beijing.
Sala a reacţionat promt când Dorin, discipol şi el al secţiei de box, numai că a Şcolii Raionale de Sporturi din oraşul Hânceşti, şi-a înscris în palmares cea de-a 44-a victorie consecutivă în cele 44 de meciuri oficiale susţinute în ring. De data aceasta hânceşteanul l-a impus să cedeze pe un concurent destul de puternic. Şi anume, pe Alexandru Socolov (anul naşterii 1995), discipol al Filialei Lipcani a Şcolii de Box din Grimăncăuţi, care în patru ani de pugilistică a învins în 33 din cele 37 de meciuri disputate.
Victoria i-a adus lui Dorin nu numai titlul de învingător al Turneului de box consacrat celebrului, în trecut, îndrumător al pugiliştilor Pavel Luşcevski, dar şi distincţiile respective pentru locul întâi. El a fost recunoscut drept cel mai bun boxer al galei la categoria de vârstă „copii”. Trofeele i-au fost înmânate chiar de Petru Caduc, antrenorul lotului naţional al Republicii Moldova de box.
La întrecerile din Grimăncăuţi şi-au dat concursul, alături de gazde, sportivi din Chişinău, Bălţi ş.a. Cu atât mai mult e de laudă delegaţia din Hânceşti, care a avut câţiva învingători, în diferite categorii de greutate. Iată-i: Iulian Ivanov, Ion Bucur, elevi la Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu”, Cătălin Aman (LT „Mihai Viteazul”), Mihai Taşcă, elev la Colegiul de Construcţii.
Şi-au asigurat locuri pe podiumul de premiere (pe poziţia a doua) şi Paisie Briceag, Gheorghe Munteanu, intrând în posesia distincţiilor respective.
N-au ratat şansa de a mai acumula experienţă de luptă în ring alţi coechipieri — Artiom Li, Radu Zanocea, care au demonstrat o prestaţie pe potriva posibilităţilor şi măiestria lor n-a fost cu nimic mai prejos decât a celor peste 40 de participanţi la spectacolul sportiv.
— Competiţiile, spune Grigore Zamăneagră, antrenorul lotului hânceştean, au constituit un pas pe calea spre Campionatul european de box, categoria copii (a.n. 1995-1996), care urmează să aibă loc în anul curent în Germania. Până la el pugiliştii mai au de trecut printr-o serie de turnee de calificare, următorul fiind găzduit de aceeaşi Şcoală din Grimăncăuţi.
Ar fi excelent să prindem şi noi un loc – două în reprezentativa care va apăra culorile sportive ale Republicii Moldova la Europene. Pentru aceasta ne şi pregătim, a conchis antrenorul.
|